100 de ani de Joseph Beuys – Talking Performance cu Dan Perjovschi și Iris Ordean

În anul 221 lumea artei l-a sărbătorit pe artistul german Joseph Beuys (1921-1986), născut acum 100 de ani în orașul german Krefeld. Lăsând în urmă un număr impresionant și complex de lucrări, Beuys a fost și este în continuare considerat un celebru desenator, sculptor, profesor, politician și activist, precum și un artist ce a pus în scenă numeroase „acțiuni” și instalații. În mod incontestabil, opera sa artistică, socială și didactică a marcat arta postbelică, rămânând influentă până în contemporaneitate. Cu ocazia sărbătoririi centenarului, o serie de instituții culturale, colecții și inițiative independente din Germania și din străinătate și-au coordonat eforturile și au creat un program detaliat de expoziții, conferințe, discuții, turnee și spectacole, pentru a sărbători și a oferi oportunități de redescoperire al impactul enorm pe care Beuys l-a avut în peisajul sociocultural din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

În afara Germaniei, Institutul Goethe a jucat un rol esențial în difuzarea programului aniversar la nivel mondial, cu un program complex, care și-a propus să ofere o perspectivă prețioasă asupra intelectualității înalt-cosmopolite care caracerizează atât opera lui Beuys, cât și propria sa identitate personală. Un apărător înflăcărat al sintagmei Jeder Mensch ist ein Künstler [Fiecare om este un artist], Beuys a fost identificat ca o „figură care acționează, vorbește, se mișcă” universalistă, cosmopolită (Greenberger, 2021b), pasionat și angajat să reconstruiască societatea din temelii.

În România, Institutul Goethe a propus o serie de evenimente ca parte din sărbătorile centenare, incluzând o performanță de o zi pe data de 12 mai, data exactă a nașterii lui Beuys. Evenimentul, denumit „Chalk Reality: Drawing Performance. O lecție cu creta pe tablă despre democrație și artă” a fost conceput de artistul român Dan Perjovschi (n. 1961). Despre acest eveniment, Perjovschi spune: „Habar nu aveam cine e Beuys, deși vesta cu buzunare pe care o purtam mai toți la finalul anilor ‘80, la Oradea, era foarte populară printre tinerii artiști. Cu ea am rămas … De-abia după ce-a căzut dictatura și, timid, în timp ce expuneam în afară și învățam din mers istoria artei contemporane care ne-a fost refuzată acasă, am dat de Beuys. Nu de vestă, ci de artistul care o purta. Și poate mai mult ca lucrările vizibile în toate muzeele și mai mult decât Flux-ismele și performanțele arhicunoscute, poate implicarea socială și (dacă pot spune) pedagogică a artistului m-a impresionat în mai mare măsură. M-a impresionat destul să țin și eu o lecție (de democrație, de libertate, de reziliență –că tot e la modă cuvântul) cu creta pe tablă. Acum, în 2021.”

A doua parte a acestui eveniment a avut loc la Sibiu în colaborare cu Centrul Cultural German și cu curatoarea Iris Ordean. Denumit „Talking Performance. O lecție despre Beuys, performanță și performativitate”, intervenția a fost concepută ca o conversație deschisă între artist și curator, subliniind locul important pe care performanța l-a avut în viața lui Beuys, precum și în cariera sa artistică, iar mai apoi trecând la o discuție mai generală despre rolul pe care performanța l-a jucat în conturarea peisajului artistic mondial începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX. Creta și tabla sunt acum înlocuite cu text și imagini, contextualizând și deschizând piste de cercetare pentru publicul local sibian.

O întrebare extrem de importantă pe care Talking Performance a abordat-o, este relația dintre Beuys și performativitate. Întreaga viață a lui Beuys poate fi văzută ca o performanță, mai ales că liniile dintre viață și operă, fapte și imaginație sunt adesea neclare. Un alt punct important al acestei intervenții a fost discutarea metodelor pedagogice ale lui Beuys din timpul în care artistul a predat la Academia de Artă de Stat din Düsseldorf și unde a inspirat sute de studenți cu prelegerile sale despe artă, știință, filosofie și activism socio-politic. Diagramele sale adnotate pe tabla de scris, pe care le-a încorporat la fiecare prelegere începând cu anii 1970, precum și „anti-tablourile” sale (de exemplu, performarea unor scene legate de moarte sau ale unor amintiri din copilăria sa), pe care le-a interpretat uneori în prelegeri, sunt dovezi importante ce ne transmit informații despre modul său de gândire, dar fiind totodată și dovezi ale imposibilității de a separa viața de gândire sau de performanță.

text de Iris Ordean

broșura pentru eveniment